Dragoste la umbra Lunei
Muzică, fum și persoane care se simt bine. Toate semnele unei petreceri reușite.
Dar pentru mine nu este nimic interesant și vreau să plec. Mă uit în jur și fac așa, aiurea, un semn discret cum că aș avea ceva de spus. O persoană oarecare, o fată destul de drăguță, vine către mine în pași de dans și îmi face un semn din cap. Ceva de genul: E?! Ce este?!
Încerc să îi transmit mesajul meu ajutându-mă de gesturi și fac un gest cu mâna ce ar trebui să semnifice un om care merge: îndoi palma cu podul în jos și forfec aerul cu două degete, mimând o jumătate de om care pleacă în treburile lui.
Se uită pentru o clipă la mine cu ochi mari, apoi la gestul mâini mele și se luminează la față:
- Aaa, vrei să mergi la baie... Este pe stânga, lângă ușa de la intrare, ghicesc eu spusele ei mai mult citind pe buzele-i rujate.
Probabil că arătam un pic încordat la gândul că am picat la o mică petrecere neinvitat, dar nu cred că arătam chiar atât de disperat.
Dealtfel, cred că degetele mele arătau destul de clar un semn de plecare, nu altceva. Dau din mână a lehamite și o iau la stânga. În trecere îmi iau haina din cuier și o șterg de acolo, închizând cu grijă ușa.
Pe drum simt brusc că îmi lipsește ceva.
Mă caut prin buzunare.
Am totul. Dar… parcă sunt incomplet.
❖
Comentarii
Trimiteți un comentariu